Plumb de George Bacovia
Genul liric:
Genul liric cuprinde operele în care, cu ajutorul eului liric, sunt exprimate ideile, gândurile și sentimentele autorului.
Curentul literar:
- Simbolismul a apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind un curent de circulație universală. Acest curent promovează emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Este o reacție împotriva retorismului romantic și a formalismului parnasian. Numele provine de la poezia lui Jean Moréas, “Le symbolisme”, din 1886.
- Poezia “Plumb” aparține simbolismului datorită corespondențelor muzicale și olfactive. Cuvântul “plumb” reprezintă un simbol, care oferă muzicalitate poeziei. Plasat la primul și ultimul vers al fiecărei strofe, acesta ajută la formarea rimei și reprezintă apăsarea sufletească.
- Muzicalitatea este oferită și prin verbele auditive cu o sonoritate apăsătoare, o neputință care duce la disperare “să strig”, dar și o stare de spaimă “scârțâiau”.
- Natura este descrisă prin fenomene neplăcute, care reprezintă o stare de spirit a unui suflet pustiu. Evenimentele meteorologice din poezie, descriu și ele tristețea și răceala interioară “era frig”, dar și singurătatea “era vânt”.
- Tristețea este regăsită și în cromatica care sugerează culori închise, apăsătoare, precum “funerar veșmânt”
- Un alt simbol care întărește ideea mai sus menționată este cuvântul “mort”
Apariția și încadrarea în specia literară:
Poezia “Plumb” a apărut în anul 1916, în revista “Versuri”. A deschis volumul cu același nume și este o artă poetică, în care autorul își exprimă viziunea despre lume
Titlul:
- Titlul este metaforic, simbol care creează legătura dintre “plumb” ca element al naturii și stările sufletești exprimate.
- Gramatical, “plumb” este un substantiv comun, nearticulat, ceea ce sugerează generalitate.
- În sens denotativ, plumbul este un metal greu, de culoare gri.
- În sens conotativ reprezintă apăsarea sufletească, obsesia morții, tristețea, monotonia și disperarea.
- Din punct de vedere al muzicalității, cuvântul “plumb” este compus din patru consoane și o vocală, având o structură închisă, care sugerează imposibilitatea de evadare.
Tema:
- Principala temă a poeziei este condiția creatorului într-o societate în care aspirațiile îi sunt limitate, fiind neînțeles, ceea ce conduce la starea de angoasă în raport cu cele două elemente capitale ale vieții, iubirea și moartea, împlinirea și sfârșitul.
- Subtema poeziei este moartea.
Compoziția exterioară:
- Poezia este împărțită în două catrene, care încep cu verbul “dormeau” și reprezintă cele două planuri, cel exterior și cel interior.
- Măsura versurilor este de 10 silabe, rima îmbrățișată și ritmul iambic.
Structura de adâncime:
Primul plan:
- Primul plan este creat de cuvintele “sicriu”, “cavouri” și “coroane”, și este regăsit în prima strofă. Aici spațiul este sufocant și corespunde cu realitatea în care trăiește poetul.
- Regăsim și elemente din câmpul lexical al cuvântului “moarte”, precum “sicriele”, “cavou”, “funerar”, dar și metafora “flori de plumb”, care reprezintă etapele vieții, trecerea de la viață la moarte, de la material la spiritual.
- În această strofă, regăsim repetitiv sunetul “ș”, care exprimă un șuierat și întărește ideea de singurătate, pe care poetul o exprimă în versul “Stam singur în cavou…și era vânt…”.
- Alte motive regăsite în strofă sunt cel al somnului, cel al izolării, dar și un decor funebru, creat prin imagini artistice precum “sicriele de plumb”, “flori de plumb” etc.
Al doilea plan:
- Al doilea plan este cel interior, unde întâlnim un “amor întors”, un amor trist, fără viață, descris în cea de-a doua strofă. Aici spațiul este izolat, iar sentimentele sunt inabordabile. Este o iubire ieșită din tipare, o iubire rece și neîmplinită, aflată într-o constantă cădere, sugerată prin intermediul metaforei “aripile de plumb”, care sunt grele din cauza metalului, făcând înălțarea prin zbor imposibilă.
- Sensul cuvintelor este schimbat, iar somnul este folosit cu un sens conotativ și exprimă oboseala psihică.
- Cromatica este alcătuită din culori închise, precum negru și gri, iar timpul imperfect reprezintă o acțiune fără final, o tristețe infinită sugerată prin verbele “stam”, “dormea”, “era”.
- Versul “și-am început să-l strig” exprimă neputința eului liric de a evada, o senzație intensă de disperare a acestuia.
- “Plumb” este simbol și cuvânt cheie în poezie, care apare de 3 ori în fiecare catren și ajută la formarea rimei. Atmosfera acestei poezii este una amorțită, sugerând nemișcarea, încremenirea și imposibilitatea de depășire a acestei etape.
Încheiere:
Poetul simbolist George Bacovia, își compune întreg conținutul volumului “Plumb” în jurul ideii unei vieți agonizante, triste, neînțelese, cu o incapacitate de evadare.