Enigma Otiliei de George Călinescu
Genul epic:
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acțiunii și al personajelor care participă la acțiune, sunt exprimate în mod indirect gândurile și sentimentele autorului.
Specia literară:
- Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri narative, conflicte puternice și un număr mare de personaje.
- Opera “Enigma Otiliei” este un roman realist-obiectiv datorită naratorului omniscient, omniprezent, perspectivei narative și preferinței pentru tipuri umane.
- “Enigma Otiliei” este un roman de factură balzaciană, la care se adaugă elemente moderniste și romantice.
Apariția:
Romanul “Enigma Otiliei” este cel de-al doilea roman al lui George Călinescu și a apărut în anul 1938
Tema:
Chiar autorul romanului a determinat tema operei ca fiind “monografia unei familii bucureștene”, apoi a fost dezvoltată problematica moștenirii și cea a paternității
Titlul:
Titlul inițial al romanului a fost “Părinții Otiliei”, fiind bazat pe motivul paternității. La sfatul editorului, titlul a fost schimbat în “Enigma Otiliei”, pentru a se accentua o caracteristică definitorie a protagonistei.
Viziunea despre lume:
Criticul G. Glodeanu afirma că pentru George Călinescu: “romanul trebuie să fie neapărat epic, să dea impresie de viață, să fie autentic, obiectiv, să refuze lirismul.”. Așadar, prin romanul său, George Călinescu prezintă societatea românească bucureșteană, de la începutul secolului al XX-lea, folosindu-se de realitate.
Perspectiva narativă:
- Perspectiva narativă este obiectivă (la persoana a treia).
- Naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent.
Conflictul:
- Conflictul principal este cel din cauza moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, deoarece sora acestuia, Aglae Tulea, împreună cu familia sa, doreau averea bătrânului, dar se temeau ca îi va rămâne Otiliei.
- Cel de-al doilea conflict este cel erotic, între Otilia și Felix.
- Cel de-al treilea conflict este cel psihologic, fiind vizat Pascalopol, din cauza incertitudinii sale între sentimentele paterne și atracția fizică, pe care le are pentru Otilia.
Repere spațiale și temporale:
Reperele spațiale și temporale sunt stabilite încă de la începutul romanului, printr-o modalitate realist-balzaciană. Reperele sunt fixate odată cu apariția lui Felix la casa unchiului său, în București: “Într-o seară la începutul lui iulie 1909 cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intră în strada Antim”
Într-o metodă realist-obiectivă, între incipit și final este o relație de simetrie, unica diferență este că în final casa arată ca o paragină, ceea ce îi amintește lui Felix de vorbele unchiului său, moș Costache, cu care fusese întâmpinat: “Aici nu stă nimeni!”.
Elementele operei
Pentru realizarea operei s-au folosit elemente realiste, balzaciene și moderne.
- Elementele realiste prezente în operă sunt prezentarea burgheziei din prima jumătate a secolului al XX-lea, a traiului zilnic și monotoniei.
- Elementele balzaciene prezente în operă sunt prezentarea reperelor spațiale și temporale, cu ajutorul apariției unui personaj, relațiile dintre membrii familiei, între care se dă un conflict bazat pe avere, astfel se evidențiază tema moștenirii, dar și motivul balzacian al paternității.
- Elementele moderne prezente în operă sunt teatralitatea, dar și incipitul și finalul romanului, care prezintă o simetrie, la care se adaugă o singură diferență, în final casa este părăsită.
Construcția operei:
- Romanul “Enigma Otiliei” este alcătuit din 20 de capitole, numerotate cu cifre romane și fără titlu
- Acțiunea acestui roman se desfășoară în ordine cronologică, în epoca burgheziei.
- Romanul urmărește formarea tânărului student Felix Sima, dar și efortul familiei lui moș Costache de a pune mâna pe averea lui.
Relația dintre incipit și final:
- Romanul se deschide cu sosirea lui Felix la casa unchiului său, moș Costache Giurgiuveanu, fiind urmată de descrierea străzii și casei unde locuia acesta. În incipit, strada Antim, este descrisă astfel “o caricatură în moloz a unei străzi italice”, unde se afla casa lui Costache Giurgiuveanu. O casă a cărei zidărie “era crăpată și scorojită”, cu “un grilaj înalt și greoi ruginit și căzut puțin pe spate”. Acesta este locul unde se petrece acțiunea romanului, unde personajele prind viață și unde idila dintre Felix și Otilia ia naștere
- În finalul romanului, Felix revine pe strada Antim, același loc unde totul a luat naștere, unde regăsește casa unchiului său, însă cu o înfățișare diferită. Această casă era acum “leproasă, înnegrită. Poarta era ținută cu un lanț și curtea toată năpădită de scaieți.”. Această imagine îi amintește lui Felix de prima sa zi în București, chiar “I se păru că țeasta lucioasă a lui Moș Costache apare la ușă și vechile lui vorbe îi răsună limpede la ureche:“Aici nu stă nimeni!””. Această imagine a casei părăsite sugerează melancolie, sfârșitul iubirii și a momentelor frumoase, în urma cărora a rămas doar pustietate și tristețe.
Caracterizări:
Otilia Mărculescu:
- Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului și reprezintă misterul feminității.
- Ea este un personaj modern, construit cu ajutorul tehnicii pluriperspectivistă, fiind o altă persoană în funcție de relația pe care o are cu fiecare persoană.
- Ea se încadrează în tipologia cochetei.
- Otilia este o fată cu o voce “cristalină”, “Fata părea să aibă 18-19 ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă.”.
- Ea este prezentată cu ajutorul lui Felix, care este întâmpinat de către o “fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale…”
- Otilia este o “enigmă” pentru toți, fiind admirată și dorită de către Felix, care este îndrăgostit de această “fată cuminte”, cum o numește el.
- Fata este dorită și de către Pascalopol, care o caracterizează ca fiind “o ființă gingașă”, “o artistă”, “o floare rară”, care o vede ca pe o posibilă viitoare soție, dar și ca pe o posibilă fiică, fiind indecis în sentimentele pe care le are față de ea.
- După stilul în care este aranjată camera Otiliei, ea poate fi caracterizată ca fiind o fetiță răsfațată, dezordonată, dar elegantă în același timp, copilăroasă, cochetă, schimbătoare.
- Ea este invidiată de către femeile din familia Tulea și dorită de către toți bărbații.
- Otilia este numită de către moș Costache “cuminte și iubitoare”. Acesta “o sorbea din ochi”pe “fefetița”, căreia îi purta o dragoste mare.
- Însă Aglae o numește “o dezmățată”, “o fată fără căpătâi”, “o stricată”. Ea îi adresează aceste apelative din invidie, deoarece Otilia era apreciată de către toți bărbații, dar și din frică și răutate, deoarece familia Tulea râvnea la averea lui moș Costache și o vedeau pe Otilia ca fiind o amenințare.
- Ea este nehotărâtă, deoarece nu știe pe cine să aleagă între Felix și Pascalopol și surprinde de fiecare dată prin deciziile sale.
Felix Sima:
- Felix Sima este un tânăr de 18 ani, venit în București la unchiul său moș Costache, după moartea tatălui său, pentru a studia medicina.
- El se află în centrul acțiunii primului plan, fiind urmărită formarea sa ca intelectual.
- Tânărul este caracterizat în mod direct încă de la intrarea sa în scenă. Felix are “un aer bărbătesc și elegant”, un tânăr cu fața “juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar culoarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie.”.
- El nu este primit într-un mod prietenesc de către Costache Giurgiuveanu, acesta chiar îi spune că “Aici nu stă nimeni!”.
- Aglae îl numește “orfan”, văzând în el o amenințare, din cauza moștenirii fratelui său (moș Costache), pe care și-o dorea cu orice preț
- Otilia este cea care îl primește cu bucurie, făcând prezentările și fiind protectoare cu Felix, pentru a nu îndura răutățile clanului Tulea.
- Felix este studios, sensibil, educat, reprezintă tipul intelectualului, în formare, care îl ajută pe cititor să se acomodeze cu restul personajelor.
- Felix este mai întâi prieten cu Otilia, apoi se îndrăgostește de ea și manifestă sentimente de gelozie față de Pascalopol.
- Felix este un fin observator al psihologiei umane, însă acesta nu-și poate explica personalitatea Otiliei, care îl tratează și cu dragoste, dar și cu indiferență, fiind confuz.
- Din cauza atitudinii Otiliei, este nesigur pe el, și deși scrie în caietele sale că o iubește pe Otilia, acesta ezită, din frica că va fi refuzat
- El reușește să își formeze o carieră, iar romanul se încheie tot cu el, care revine pe strada Antim, unde totul este părăsit, ceea ce sugerează și eșecul relației celor doi, dar și dezamăgirea celui izgonit din Paradis.
Relația dintre personaje:
Relația dintre Felix și Otilia este bazată pe cea mai mare asemănare dintre ei, ambii fiind orfani. Din nevoie de dragoste, cei doi se apropie, iar pentru Felix, Otilia ajunge chiar să reprezinte tiparul de femeie care îi oferă dragostea maternă, care i-a lipsit în copilărie. Acesta îi mărturisește Otiliei următoarele: “Înțelegi că am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie.”.
Secvențe importante între cei doi:
- Încă de la prima întâlnire a celor doi, Otilia este prietenoasă cu Felix și îl primește așa cum se cuvine, când moș Costache îi spune “Aici nu stă nimeni!”
- Ea îl protejează pe Felix și îi oferă camera ei pentru a se odihni, deoarece nu îi pregătise una.
- În capitolul al VIII-lea, Felix își mărturisește dragostea față de Otilia, cu ajutorul unei scrisori.
- Ultima lor întâlnire are loc atunci când Otilia decide să plece din țară cu Pascalopol. Atunci Otilia îi mărturisește lui Felix că nu dorește ca din cauza personalității ei schimbătoare să fie un obstacol pentru realizarea sa ca viitor doctor, deoarece el nu concepe să nu realizezi nimic în viață și consideră că femeia trebuie să fie un sprijin, în timp ce Otilia este de părere că rolul femeii “este să placă, în afară de asta neputând exista fericire”.
- În timp ce pentru Otilia dragostea trebuie să fie aventuroasă și liberă, pentru Felix trebuie să fie romantică, fiind dispus să o aștepte pe Otilia oricât este nevoie. Astfel, din cauza viziunilor atât de diferite ale celor doi, idila lor este imposibil de realizat.
Încheiere:
George Călinescu afirma că “Trebuie să fim cât mai originali și ceea ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental”, astfel că el aduce rezolvarea pentru contradicția dintre stilul de scriere tradițional, balzacian și cel modern.